Teenager
мαяs Δ.
 Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 4009
|
|
Armonie rece
Lumina era slabă în seara aceea, în casă domnea liniștea, dar vâjâitul vântului intra prin pereți și aducea în fiecare încăpere câte puțin din coșmarul de afară. Stăteam singur -atât de singur- și savuram un pahar de vin roșu plimbându-mă precum o fantasmă prin camerele goale de oricare altă prezență. Totul era atât de liniștit, de rece, aproape mort. Căzuse curentul, iar frigul îmbrățișa cu mare drag pereții ce erau precum o simplă perdea, lăsând Gerul să mă cuprindă într-un tango letal.
Sorbiturile din cupă nu se mai auzeau de când a început să sune simfonia vânturilor nordice. Aveam camera asta, un fel de sală de așteptare, cu acest geam uriaș, cât peretele, prin care vedeam o priveliște impresionantă a ținuturilor mele natale, mai mereu înghețate. Când lumina era aprinsă nu se putea zări nimic prin sticlă, tot ce contemplam îmi era trupul în a sa reflexie, dar când era întuneric natura mi se înfățișa și mă uimea cu a ei frumusețe intangibilă. Însă în acea seară nu îmi mai putea vedea iubita, căci fusese acoperită cu mormane de fulgi fatali vieții, toxici frumuseții, distrugători de speranțe și totuși atât de albi, de nevinovați... Nu puteam da vina pe ei, erau copii cerului, frații ploii și, în același timp, iubitul Iernii. Doamna aceasta furioasă arunca cu dragostea ei oarbă peste copacii ce stăteau atât de cuminți înfipți în pământ, doar visând la atingerea cerului cu ale lor coroane de frunze vii. Îi îngropa ca pe niște martiri ai sufletului nostru etern și ne deprima cu tăiosul Ger, ochi al diavolului.
Fulgii de nea erau atât de mari atunci încât cădeau peste imensele noastre păduri verzi și le astupau în alb, le sugrumau și le omorau atât de orbi, atât de puri, astfel încât nimeni nu s-ar fi gândit vreodată că ei ar fi putut fi cauza acelui dezastru. Toții îi priveau atât de nostalgici, își aminteau de copilăria lor albă –mortală- și le jurau iubire veșnică, atât de patetic. De ce nu își dădeau ei seama că le sunt ucise sufletele cu fiecare fulg picat din cer? Culoarea îi orbea pe majoritatea, însă erau alții -ca mine- care observau acest minuscul detaliu, acest rânjet diabolic al Iernii, chiar din cer venit.
Aici, în nord, nimic nu poate combate frigul, parcă ar fi ținuturile Satanei, toate aceste crenguțe plăpânde înghețate și toate aceste lacuri secate de viață, fiecare pasăre care zbura departe era câte un suflet ce părăsea un trup... Nimic nu va mai fi la fel după prima ninsoare.
Micul meu prieten alcoolic s-a evaporat în ai mei creieri fără ca eu să-mi fi dat seamă. Pentru o secundă am privit iubirea din aer și am simțit un fior cald pe șirea spinării, nu știu dacă a fost Gerul, dar a fost plăcut și... neașteptat. Tot aerul acoperit de zăpada ce urma să omoare speranța verde intrase în venele mele deodată cu sângeriul vin, dar ceva interior mie nu a ripostat, nu l-a dat afară, nu l-a izgonit în răceala celestă. Ceva anume l-a lăsat să se bucure de căldură, să învie pentru o clipă, să ia o gură de viață, însă doar pentru un moment, unul ce a durat atât de puțin pentru mine, dar atât de mult pentru aerul nevinovat. După ce m-a părăsit și acesta am simțit cum până și ultima mea răsuflare îmi îngheață, iar mai apoi m-am închis într-un cerc al suferinței fără să clipesc.
Atât de repede și de intensă a fost acea senzație, Gerul mi-a șters memoria, m-a lăsat liber, fără speranță, fără visuri în zăpada moale ce se simțea ca pielea unui mort. A fost atât de dramatic să plângă cerul pentru mine, mi-a acompaniat durerea prin fulgii săi, neaua m-a învelit într-un strat alb și m-a ascuns de Ger, m-a ținut atât de aproape, ca un om. O atracție între noi ne ținea uniți, mi-am simțit ochii topindu-se în tine, pură iubire, iar apoi am orbit și am uitat de tot în amorțeala ta, am uitat de tot, atât de bine, atât de rece, atât de ireal. Am iubit pentru câteva clipe Iarna, m-ai făcut s-o simt într-un fel mai cald decât lăsa ea să se vadă și să se simtă, iar nicio parte din mine nu a izbutit împotriva doamnei mele.
Am realizat cum se simțeau copacii, am fost unul de al lor; mi-am înghețat complet sentimentele și m-am lăsat purtat de vânt în compania fulgilor de zăpada. Oh, tu, amintire veche și-nghețată, să nu mă părăsești niciodată.
_______________________________________
|
|
mi-a placut mult inceputul chiar ai talent.