Teenager
мαяs Δ.
 Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 4009
|
|
„Way for president!”
O lumină orbitoare i-a sărit în față, erau artificiile ce anunțau finalul serii, însă nu îl lăsau așa cu una cu două. Deodată cu focurile de pe cer, au pornit și avioanele de elită, zburând în cercuri în semn de victorie. Într-adevăr, statul libertății supreme câștigase bătălia - cu morile de vânt.
Era uimit, rămânea blocat de fiecare dată când încerca să scoată vreun sunet. Se resemnă la a zâmbi călduros publicului numeros ce aplauda neîncetat. Ca și când soarele ar fi răsărit, atât de puternice deveniseră focurile de artificii, însa se stingeau vag în ochii brunetului de pe podium. Stele se înfumuraseră, refuzau să își mai arunce razele plăpânde pe pământ când toată lumea avea privirea ațintită pe cel aflat în lumina reflectoarelor. Nu puteau zări ochii lui prin ploaia de confetti, dar dacă ar fi reușit, l-ar fi găsit înlăcrimat și uimit de el însuși. O joacă de copii l-a făcut președintele Statelor Unite ale Americii, un pariu idiot i-a adus rangul de conducător suprem și totuși o slujbă destul de greu de exercitat, având în vedere toate cele 51 de districte ale țării, fiecare cu probleme sale.
Avea să renunțe la viața lui extravagantă, trebuia să se conformeze diplomației din politică, avea să vorbească frumos și plin de tact, fără prea binecunoscutele sale înjurături ce i-au adus numai faima până atunci. Și cu prietenii lui ce se va întâmpla? Acolo, pe scena din mijlocul orașului Washington DC, s-a gândit la ei, la frate-său Mikey, la Frank și la Ray. Cu ăștia ce va face? Ce se va petrece în următoarele zile? Nu știa niciunul dintre răspunsuri, era emoționat, dar nu avea habar de nimic din ce va trebui să facă. Într-un fel era atât de fericit încât ar fi zburat până pe lună și ar fi lăsat acolo, pentru a două oară în istorie, steagul roșu-alb-albastru și ar fi privit mândru spre planeta sa, cum Neil Armstrong nu ar fi cugetat vreodată din cauza temerii de vid, de nul. A continuat să viseze la năzuințe și mai zadarnice ca aceasta, continuând să își țină zâmbetul pe buze și să își facă ochii să nu mai lăcrimeze. Nu-i mai păsa de nimeni altcineva, căci ar fi putut inventa mașina timpului și ar fi folosit-o numai el, în scopuri numai de el cunoscute. S-ar fi întors în trecut și și-ar fi reparat greșelile, și-ar fi retras cuvintele. Totuși, așa ar fi distrus cercul vieții lui, ar fi strâmbat drumul destinului și, cel mai probabil, s-ar fi plictisit de viața sa deja planificată și premeditată.
Însă nu se știe niciodată cum va bătea vântul frunzele copacilor în septembrie. Poate că vor zbura stinghere în văzduh sau poate că vor cădea pe pământ și vor fi călcate în picioare de următoarele anotimpuri. Un lucru era sigur, oriunde l-ar duce boarea de toamnă, el mereu se va întoarce la origini, căci niciodată nimeni nu va reuși să își renege rădăcinile. Orice te poate trăda, de la un fir de păr la o privire, de la o amprentă lăsată aiurea la un gând revoluționar într-un cap comunist. A realizat că viața nu era altceva decât un teren minat, pe care trebuia să calce atent, pentru că la fiecare pas îl paște câte o surpriză: mirosul dulce al cireșilor primăvara sau stratul înghețat în care se odihneau alte privighetori moarte.
Lumina s-a slăbit, a observat oamenii cum se risipesc în diferitele părți ale orașului, ploaia de confetti încetase de demult. Rămas singur pe scenă, a continuat să zâmbească până la urechi, chipul lui asemănându-se cu cel al unui spiriduș. Cu mâna dreaptă saluta frumos oamenii ce își întorceau spatele și mergeau mai departe. Rămânea în urma lor, parcă îl blestemase cineva, nici nu apucase să le vorbească alegătorilor că au și dispărut. Era indignat, însă nu renunță la speranță, continuând să privească la linia orizontului ultimele umbre ale lor dispărând în strălucirea stelara. Astrele s-au deschis iară și îl priveau cu milă, sentiment care l-a întristat și mai tare.
- Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru că v-ați adunat aici, la aceasta oră târzie, ca să mă susțineți într-un moment atât de important mie. Vă promit că voi construi prima mare aeriană, dau tot aerul din lume pentru cei bolnavi, medicamente gratuite! Și, pentru cei visători ca mine, un singur lucru vi-l dau acum, pe loc, vă dau ochii mei ca să vedeți și voi lumea de sus, să fiți și voi regi peste cele 51 de state, să simțiți acest sentiment pe care nu îl mai pot defini acum. A trecut, dar în urma mea las zestre țării ale mele pupile și ai mei iriși. Doamnelor și domnilor, pentru prima dată în mandatul acesta, mi-e dor de voi... Întoarceți-vă, întoarceți-vă la mine, vă rog...
Ceva puternic, ascuțit, îi împinge în pleoape o putere măreață. Se dovedește a fi o rază de soare printre draperiile aproape transparente netrase peste geam. Deodată cu lumina vine și căldura, iar Gerard își deschise nervos ochii și orbește pentru câteva clipe, mai apoi trăgându-și peste față cearceaful îmbălsămat și acoperindu-se precum o mumie. Dorește să se întoarcă în visul său, crede că oamenii s-au întors deja și că îl așteaptă pentru discurs. Începe a da din picioare și nu reușește decât să se enerveze și mai tare. Renunță la ideea sa brilianta de a-și trăi năzuința în continuare, se ridică din pat și merge spre sensul vieții înconjurat de căldura verii mult iubite.
_______________________________________
|
|
Gerard presedinteee 