Teenager
мαяs Δ.
 Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 4009
|
|
Helena
Cerul cade în timp ce soarele apune, iar pe deasupra noastră este azvârlita luna misterioasă ce ne îmbracă în noaptea sobră. Porțile se închid, între ziduri de beton și zăbrele de oțel se ascund oameni înfrigurați. Pielea deschisă la culoare se culcă pe de-o parte, acoperită cu pânze imaculate ce o protejează de imperfecțiunile lumii.
Cu mâna așezată peste stomac și cu picioarele strânse sub corpul firav, Helena dormitează precum un prunc în brațele imaginare ale mamei. Părul ei negru stă împrăștiat pe pernă, formează o aură în jurul capului. Ochii îi sunt îngreunați de gene lungi și dese, iar pomeții zâmbesc rozalii. Are gâtul subțire și lung, pare un adevărat copac al frumuseții în lumea oxigenată în care trăiește, bărbia ascuțită, iar pupile văd aprig pe sub pleoape stropi de apă cum cad prin aer. Întunericul beznă îi limitează vederea de aproape, însă zărește depărtările în toată bogăția lor. Observă clădirile care o înconjoară precum un zid pe plumb, cerul cum încearcă să își trimită lumânările selenare asupra irișilor fetei și luna undeva departe, sclipind singură în negura serii.
Parcă dintr-un loc vecin cu luna, ei cutreieră la fel de stingheri noaptea, călare pe vânturi reci și tăioase ca spada. Parul le e negru ca tăciunele, iar colțurile gurii se ridică amețitor de mult când curenții de aer îi poartă pe deasupra orașului numit Prada. Camuflat perfect în întuneric, unul dintre călătorii nocturni le spune celorlalți:
- Așa cum luminile-s slabe, așa-s și trupurile sângerii. Acolo unde bezna-i pretutindeni este și lichiorul dulce, acolo unde-s albiri sunt numai suflete stoarse deja. Fugiți, dragi frați, unde vă șoptesc strămoșii.
Șase pete negre dispar de pe cer la fel de repede cum au și apărut. Toți zboară în direcții opuse, fiecare privind cât cuprinde și visând la o fată stacojie în obraji, vie. Se întâlnesc destul de rar, de obicei iau ce vor și pleacă, fără complicații și, mai ales, fără sentimente. Ce naiba, doar sunt morți.
Îmi mut privirea asupra unuia dintre ei care arată la fel ca și ceilalți: păr negru, ochi negri, haine negre, umbră neagră. O pată neagră pe cerul înstelat, ce poate fi mai obscur? Vântul îl poartă lent, dar sigur, spre o țintă anume. Se îndepărtează de locul în care s-a despărțit de frații săi, se duce drept spre întunericul cel mai mare. Incredibil, unde pot trăi unii oamenii, într-o gaură neagră...
Helena se frământă, se încruntă, se întoarce de pe o parte pe alta încercând să adoarmă la loc după ce un coșmar a făcut-o să se trezească. Se făcea că era într-o pădure și fugea, însă nu știa de ce sau de cine. Copacii erau tare înalți și, ajunsă la capătul lumii, îi găsi așezați ca soldații în rânduri. Vru să treacă printre ei, dar tot ce reuși să facă fu să-și agațe hainele. Apoi, din spate, auzi un răget de animal. Se întoarse cu încetinitorul înainte să îl vadă, o fiară odioasă cu dinți de rechin, dimensiunile unui leu și împielițat într-un lup sălbatic. Din ochii monstrului ieșeau scântei ca rășina de brad, aceeași culoarea, aceeași intensitate. Spatele fetei se lipește de stejarii bătrâni și își așteaptă soarta neputincioasă, fără să fi încercat măcar să caute cu privirea o cale de scăpare.
Lupul se apropia ce pași lenți spre ea și nu se oprea din mârâit. Îi venea să strige „Hai odată, ia-mă-ntre dinți și jupoaie-mă odată”, dar nu a făcut asta, căci era ca o stană de piatră. Nimic nu o ținea de mâini sau de picioare, însă pur și simplu nu voia să-și ia zborul. Ceva o atrăgea la fiara pădurii și își dorea să moară.
După mulți pași, căci fusese o distanță mare între cei doi, animalul a ajuns la un metru de Helena. Ea a închis ochii, și-a făcut cruce și a așteptat. Parcă și mai lungă era această așteptare, mai ales că știa că va muri curând. Așa s-a trezit, așteptând să moară. Pentru prima dată în viață în este frică de întuneric, are impresia că bestia va ieși din beznă și o va sfâșia în bucățele, însă așteptarea se prelungește tot mai mult.
Însă de data asta, moartea chiar vine, vine pe vânt călare! Cu plete negre ca ale Necuratului, cu ochii negri ai lui și cu straiele de mort. Prins în trei sfori este el, iar cineva poate îl și controlează. Ceva mistic îl conduce spre geamul de la etajul al șaselea al Helenei, care stă deschis de obicei noaptea. Nu are un motiv pentru care îl lasă așa, doar că așa îi place, să simtă răcoarea pe la picioarele patului. Pată Neagră se așează pe pervazul ferestrei și aruncă un ochi înăuntrul încăperii. În fața lui se află o bibliotecă, ușa în partea cealaltă a camerei, mai în dreapta se găsește un birou plin de neajunsuri, iar și mai în dreaptă este patul, cearceafurile și domnița. Ochii îi luminează, își umezește buzele și se dă jos.
Își pândește prada de la distanță, pașii lui măsurându-se în pașii unei feline, părul fiindu-i străbătut de o boare rece. Fata stă cu fața spre bibliotecă, chircită toată de frig și îmbrăcată într-o mătase albă croită sub formă de rochie de seară. Observă pe obrazul ei urme negre și rămâne atins de acest detaliu. Într-adevăr, ochii ei pot vedea și închiși fiind, dar, ca și când ar trăi visul, nu reacționează în vreun fel. Spre deosebire de fiară, băiatul este extrem de tăcut și de calm. Nu se grăbește, o mai lasă să respire, soarele răsare abia la ora șase.
O simte încremenită, așa că se apropie de chipul ei, îi atinge rimelul șters și trasează din el o dâră spre bărbie. Privirea i se mută când asupra ochilor, când asupra buzelor. I se pare că timpul stă pe loc și parcă nu ar omorî-o. Se încruntă, nu înțelege de ce. Nu o iubește, ar fi absurd, căci el nu are inimă. Oftează și se retrage un pas.
Secundele se scurg amețitor, timpul arde, iar Pată Neagră nu găsește răspunsul. Dacă nu el este problema, atunci ea ar trebui să fie... Ceva la fată... Înafară de frumusețe nu mai poate vedea absolut nimic. Se sufocă în trupul său de neștiință. Nu poate părăsi orașul fără să îi sugă sângelui unui muritor, ar muri de foame. Deși ar putea pleca de acolo și să zboare altundeva, n-o face. Nu știe de ce, este neputincios la fel ca prada sa adormită.
- Întinde-te și hai să privim răsăritul efemer, nemuritor vampir.
_______________________________________
|
|
