Crazy Butterfly
A вeαuтιғuℓ Lie
 Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 3063
|
|
Cine stie?
Merg pe drumul meu, pe covorul rosu, in frumoasa si scumpa mea rochie – cea mai frumoasa dintre toate pe care le purtasem pana acum – , privind doar in fata. Ma simt mandra de mine, sunt superba. Toti ochii sunt pe mine, bliturile clipocest peste tot in jurul meu. Fotografii ma imortalizeaza de-a pururea tanara: picioare lungi, talia subtire, sani rotunzi si micuti, un capul ca de papusa, cu niste ochi vii, azurii, cu buzele pline, aprinse de un stacojiu puternic si cu parul lung si negru, cel decoreaza si care acum este strans bine in varf, avand doar careva suvite care sa-mi incadreza chipul de portelan.
Ajung la capatul covorului, iar acolo ma asteapta nimeni… sau poate doar echipa de make-up si stilistii. Managerul meu este si acum in public, privind. Ma duc in cabin destinata numai mie, deoarece tocmai am fost invitatul special la parda de moda a casei Dior. Inchid usa si ma asez pe scaunul din fata oglinzii. Ma uit in ea, cu atentie, ian inauntrul ei vad niste ochi goi, un suflet pustiit. Nu imi vine sa cred! Sunt o femeie de 29 de ani, imbracata intr-o rochie de mireasa si fara nimeni alaturi, poate doar managerul meu, care imi trimite intr-una mesaje, planuindu-mi viata de cand aveam 14, creandu-mi o cariera de success in aceasta industrie.
Din ochii mei translucizi cenusa pica in voia sa si chiar nu imi dau seama de ce. Ca si cum as fi pe moarte, clipe, imagni imbuteliate de neuronii mei trec prin mintea mea fulgerator, accelerand crearea particulelor de cenusa, care lasa dare negre pe fata mea, marci ale rimelului meu.
Cineva bate la usa, imi sterg rapid lacrimile si streg: “Intra!”. O femeie carunta patrunde in incapere, ma salut si imi lasa zeci de buchete de fori pe masuta, dintre ele aleg unul compus numai din trandafiri albi, dar in centrul lor se afla unul rosu. Inspir adanc parfumul lor. Din nou, lacrimile isi croiesc drum pe fata mea. Atatea flori omorate cu ce scop? Ca sa imi arate dortinta lor pentru mine? Ca sa isi arate respectul? Poate… As vrea sa imi arate adevarata iubire. Ei nu vad in mine, decat femeia, exteriorul, mireasa gustoasa ce li se arata, insa nimeni, dar NIMENI nu s-a intrebat in adevaratul sens al cuvantului cine sunt eu, nimeni nu ma cunoaste.
Culeg trandafirul sangeriu. Il strang la piept. E rece, are spini… incep sa plang cu si mai multa inversunare. Telefonul meu vibreaza neincetat pe masuta. Nu mai suport! Toti vor ceva de la mine, dar eu ce primec in schimb? Nimic din ceea ce imi doresc eu.
Ies pe hol si trantesc usa in urma mea. Lipiti de perete stau doi barbati. Acestia se uita la mine cu ochi sclipitori, parca ma dezbraca din priviri. Mi se pace rau. Imi pun instictiv mana la gura si ma refugiez in lift. Usile, spre norocul meu, se inchid inainte ca vre-unul din acei tipi dubiosi sa apuce sa intre.
Ma lipesc de perete si ma las in jos, fara macar sa-mi treaca prin cap ca imi murdaresc imaculata si alba rochie, dar nu cred ca numai ea este intr-o stare deplorabila, ci si fata mea, cu tenul straveziu, rujul si rimelul intinse, macar asa oamenii nu se mai uita cu jind sin a ma mai admira. In cinsprezece ani (adica intreaga mea cariera) am primit o gramada de scrisori de dragoste de genul “vreau sa fiu cu tine” sau de genul “vreau sa fiu ca tine”, le-am ars pe toate in timp, cu cat realizam ca asa-zisii mei fani se minteau singuri si inca o fac. Nu ma cunosc, ca sa poata simti ceva penutru mine si nici eu nu pot face asa ceva, pentru ca nici macar nu i-am vazut, dar sa-i intalnesc… Uram scrisorile, pentru ei sunt doar o forma perfecte fara defecte.
Respir adanc cand usile se deschid, ma ridic cu greutate si o iau agale pe strada, imediat de ies din cladire. Imi sterg lacrimile si privesc ca o luptatoare spre cer, inauntrul meu arzand mocnit un sentiment de razvratire, ceea ce e si mai rau. Lumea se uita straniu la mine, imi amintesc ca nicu macar nu am unde sa ma duc. Casa mea e la zece de mii de kilometric distant. Oare ce o sa fac?
O voce rasare din focum meu si spune simplu: o sa-mi traiesc viata. Da… asa este, asta e cel mai minunat lucru pe care pot sa-l fac. Practice imi traiesc visul, dupa ce tocmai am aruncat unul implinit la gunoi. Nu vreau sa mai fiu o actrita cu acte contrafacute, daca o sa fiu o mireasa, chiar si una parasite la altar, vreau sa fie real, nu doar pe podium. Azi nu ma astepta nimeni la capat, insa cine stie, speranta moare ultima si cu aceste cuvinte in minte zambesc entuziasmata, imi arunc mainile in aer si sctrg cu putere:
- SUNT LIBERA!
Oamenii se uita ciudat la mine, de parca as fi nebuna. O mireasa parca nu e mare lucru, dar una care mai si urla pe strada e scandalos! Rad pe infundate si fug spre origont, adica spre cel mai apropiat parca, sa ma dau in leagan, sa simt cum imi zboara parul, sa maresc suvoiul de adrenalina din sange.
ATENTIE!!! textul nu e cine stie ce, e facut acu' ceva timp si mai la repezeala.
_______________________________________
Dragostea este ceata care se formeaza cu aburii suspinelor.
William Shakespeare
|
|
, mai ales partea cu "din ochii mei translucizi cenusa pica in voia sa" mi s-a parut efectiv geniala. Iar urmatoarea propozitie m-a facut sa simt cum personajul este pierdut in propria viata undeva departe si incearca sa revina la normal.
