Teenager
мαяs Δ.
 Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 4009
|
|
03:51
Vântul bătea tăios crengile copacilor de geamul încăperii. Lumina pătrundea foarte puțin printr-o crăpătură în perdeaua neagră. Aerul era îmbibat în alcool, iar nori de fum de țigară se ridicau până în tavan. Patul răvășit era plin de cărți dezmembrate, de pagini rupte, cuvinte smulse, litere furate. Camera arăta ca o stea prăfuită și apusă înainte să explodeze într-o supernova.
Luna se oglindea în sticla de vodcă ridicată de un braț palid și subțire ce o conducea spre o pereche de buze întredeschise, însetate de licoarea otrăvitoare. În lumina vagă se puteau observa o pereche de ochi căprui goi și pierduți în spațiu, privind in gol, însă care obișnuiau să fie mieroși și plini de viață. Persoana stătea pe jos sprijinită de pat, cu un picior întins și altul strâns pe care își odihnea mâna încleștată pe sticla incoloră. Pieptul i se ridică și coborî într-un ritm încet, dar nu tocmai liniștit, părea că ceva în roade pe interior. Se uită la pachetul în care se mai afla o singură țigară: o luă, aprinzând-o și trăgând un fum lung. Își închise ochii și lăsă capul pe spate, parcă derulând un film în spatele pupilelor. Dar nu dură mult, căci imediat după aceea îi deschise la loc și lăsă sticla din mână, apucând o bucată de hârtie pe care erau înșiruite litere decupate. Reciti scrisoarea în timp ce trase un alt fum din țigara ce nu mai avea cum să-i afecteze sănătatea, căci el era ca și mort.
Aflase că iubita lui îl înșela și ca să nu fie de ajuns, ea îl părăsise pe el, nu invers. Dădu vina pe el, îi spuse că n-o iubește deloc, că se simte singură, că și el o înșeală și că oricum pentru ea, el nu însemna nimic. Era atât de îndrăgostit, îl făcu să înnebunească de furie. Dar cel mai rău, îl făcu să se rănească singur. Brațele sale erau brăzdate de sute de tăieturi, una lângă alta, la linie, parcă numerotau zilele de suferință prin care trecea. Nu era genul care să se exteriorizeze, considera că asta ar fi o pierdere de timp și demnitate.
Ar fi putut să-și aline durerea ce va urma cu o linie de cocaină, însă a preferat să fie conștient de ceea ce face, mai mult sau mai puțin. Lăsă scrisoarea din mână și îi făcu vânt sub pat, se descălță și luă de sub căptușeala pantofului un obiect mic care lucea în lumina slabă. Trase ultimul fum din țigară și o stinse de covor. Mai luă o drușcă de tărie și întinse mâna stângă pe picior. Degetele i se încleștaseră pe lama argintie care se contopi cu brațul împodobit cu cicatrici. În fața ochilor i se derulau ultimele două luni în care se simțise mai singur ca niciodată, nimeni nu-l mai alinta, toți erau ocupați cu noul album, așa că a preferat să nu se amestece, crezând că i-ar încurca. Însă cineva îi observase comportamentul ciudat, acela fiind Brendon. Băiatul cu părul negru simțise că era ceva în neregulă cu prietenul său, îl întrebase dacă pățise ceva, însă acesta preferă să-l mintă că totul e în regulă. Nu voia să-l împovăreze cu problemele sale, tot ce-și dorea era să nu se fi îndrăgostit iremediabil de o femeie ușoară, se întreba mereu „De ce eu?”, de parcă asta ar mai fi schimbat situația în care se afla. Se simțea inutil, fără vreun scop în viață, așa că a preferat să moară. Lama înainta tăind cu asprime pielea și făcând-o să sângereze, se simțea mult mai bine când făcea asta, durerea fizică fiind mai ușor de suportat decât cea psihică. Șiroaie de lichid roșu se prelingeau pe brațul său, picurând neîncetat precum o ploaie nebună. Dar totuși merita să sufere atât pentru o iubire neîmpărtășită și falsă? Ajunsese la pragul în care nu mai putea gândi limpede nimic, nu mai făcea diferențiere între realitate și delir, se axase numai pe durere și atât. Îi amorțiseră simțurile, i se încețoșă privirea și i se înmuiaseră picioarele, însă tot continuă să apese în rana adâncă cu o pasiune stranie. Curând, o baltă de sânge apăru dedesubtul său, își putea simți pulsul cum încetinește, simțea cum i se scurge viața din el. Și atunci a știu că o să moară și era fericit, zâmbea, chiar dacă numai în capul său, căci între timp leșinase, iar mâna în care ținea obiectul îi alunecă cu tot cu acesta. Crezu că murise, dar nu simțea nimic.
Planul lui ar fi avut acest sfârșit dacă în cameră nu ar fi intrat cineva. Acea persoană presupuse că el doarme, așa că nu a mai aprins lumina, a trecut totuși prin cameră și s-a împiedicat de piciorul inert al brunetului. Aterizând pe covor, simți un miros înțepător pe care nu reuși să-l identifice, așa că se ridică și aprinse lumina. Nu-i veni să creadă imaginea din fața ochilor, își simți inima urcată în gât cum stă să sară. Se repezi deasupra tânărului inconștient si începu să-l strige, să-i dea palme ca să-și revină. Acesta nu reacționă și sună după o salvare. Îl lua în brațe și îl ridică de la sol, mirându-se cât de slab este, îl duse pe canapea unde îi legă rana deschisă cu cămașa pe care și-o smulsese de pe el. Lacrimile apărură pe obrazul său la gândul că ar fi putut fi prea târziu. Din fericire, brunetul încă respira, nu era prea târziu.
Lacrimile însă nu se opriră, se amestecară cu sângele prietenului său, în momentul acela Brendon realiză că dacă ar fi insistat nu s-ar mai fi ajuns aici. Era atât de dezamăgit de el însuși că nu fusese lângă el când avea cea mai mare nevoie. Dar totuși fericit fiindcă era încă în viață, realizase cât de mult i-ar fi lipsit dacă nu ar mai fi fost în acea lume, nu s-ar fi iertat niciodată pentru ce s-ar fi întâmplat.
În scurt timp sosiră medicii care îl luară pe rănit în mașină. Brendon îl însoți în ambulanță unde îi ținea mâna strânsă în a sa, contemplând chipul lipsit de apărare și palid al amicului său. Aceștia îi ziseseră că dacă ar mai fi întârziat cinci minute, ar fi fost prea târziu, pierzând prea mult sânge. În acea noapte, la ora trei și cincizeci și unu de minute, jurase să nu-l mai lase singur niciodată pe băiatul cu ochi mieroși.
_______________________________________
|
|
<