мγкα
Moderator
 Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 445
|
|
Ok sorry pentru dublu post  . Uitati nextul, dar mai intai personajele:
Aimee:
Alice:
Taylor:
Drew:
Dimitri:
Stropi de ploaie imbalsamau delicat geamul camerei, opac in lumina difuza a rasaritului ce se arata gratios printre cladiri. In spatele acelei usi negre, intr-o camera din internatul Liceului Green View, imi duceam traiul eu, o copila de numai saptesprezece ani.
M-am ridicat din pat, asezandu-ma gratios pe un scaun din mahon,in fata unei oglinzi de cristal, marginita de o rama rosiatica. Buzele-mi pline si rosii imi scoteau in evidenta chipul fin si pal,ca de portelan, iar ochii-mi albastrui, mari si expresivi erau atintiti catre fata din oglinda. Parul de culoare pamantului,lung si ondulat era lasat liber, buclele groase alunecandu-mi usor pe umerii descoperiti. O rochie lunga pana in pamant,de culoare alba imi evidentia trupul subtire si delicat.
Era prima zi de scoala, “La rentrée”, cum ar zice francezii. Ah, frumoasa Franta, cu sonoritatea limbii atat de dulce, cu stilul si atitudinea “ je m'en fiche-ista”, cu delicatetea si rafinamentul de care dau dovada zi de zi locuitorii, cu bistrourile micute de pe strazi obscure si sa nu uit de Turnul Eiffel, cel mai mirific lucru vazut vreodata de mine. Dar eram mica, saptesprezece ani neimpliniti, anii copilariei, ai puritatii si fericirii. Acea varsta in care crezi ca lumea iti sta la picioare, gata sa iti indeplineasca orice porunca, fara ezitare. Acea varsta cand iubesti sincer, fara fetisuri, fara interese, cand esti doar tu si el, iar intregul Univers paleste in fata frumusetii voastre.
M-am ridicat agale si m-am indreptat spre sifonierul masiv, imprimat cu trandafiri .Nuanta de mahon a acestuia contrasta puternic cu albul imaculat al peretelui. Mi-am imbracat uniforma scolii, prea stearsa si trista pentru gusturile mele, mi-am luat pantofii negrii lacuiti si am iesit din camera, pe holul lung si intunecat al internatului. Ploaia afectase instalatia proasta de curent lasand din nou scoala fara pic de lumina.
“Ce trist.” Mi-am zis in minte, continuand sa pasesc apasat spre o usa ce dadea spre corpul cu clase. Era ca si cum toamna se razbuna, acum ca detinea puterea. Se razbuna pentru ca o vara intreaga ne-am distrat, am tipat de bucurie si extaz, am visat la cele mai inalte culmi, uitand de toate grijile lumesti. Si acum ca, in sfarsit se intorsese avea sa ne aduca din nou cu picioarele pe pamant, sa ne arate iar partea gri a vietii, partea de care incercam sa fugim, zi de zi, sa o uitam, sa o ingropam, sa scapam de ea cu totul. Am vrea sa negam existenta problemelor cotidiene, ce pentru unii sunt mici, dar pentru noi devin existentiale. Insa ea nu ne permite. Ne-o aduce mai aproape, si mai aproape in fata ochilor, facandu-ne sa imploram pentru libertate, dulcea libertate.
Cum ar fi sa putem exista independent? Da, ai auzit bine, independent. Fara sa depindem de nimeni, sa nu avem nevoie de ajutor si sprijin, sa fim singuri. Oare atunci ne-ar fi mai bine? Am mai suferi?
Clipesc repetat si imi scutur capul. Trebuia sa nu mai visez cu ochii deschisi. Scoala incepuse iar tot ceea ce aveam de facut era sa invat, sa invat si iar sa invat. Voiam rezultate bune anul asta, voiam sa fiu cea mai buna. Si totusi, ceva ma retinea. Nu doream sa incep inca, ci sa ma mai bucur de libertate, macar putin, o zi, doua, trei.
-Aimee, asteapta!
Am intors privirea, pentru a vedea cine ma striga. Nu era nimeni alta decat sora mea, Alice.
_______________________________________
“If you love somebody, let them go,
for if they return, they were always yours.
If they don't, they never were.”
― Kahlil Gibran
|
|
)
