|
|
Și aici e frig, e urât, e posomorât, e negru, e mort. Eu sunt moartă. Ochii îmi sclipesc de furie, însă nu-i văd, căci sunt ascunși în marea asta moartă și seacă, alcătuită dintr-un simplu și infernal nimic. Nu simt nimic, iar asta mă enervează cel mai tare, vreau să fiu nervoasă, să sparg lucruri, știi, m-ai influențat tare mult. Revenind la tine, tu ce naiba ai pățit? De ce trebuie mereu să renunți, să îți bagi picioarele? De ce dracului m-ai abandonat, boule?! Spui că știi totul despre mine, dar nu știi nimic, nu știi că și eu țin la tine, nu știi cât te iubesc, idiotule. Mă întreb ce crezi despre mine? Sunt o nebună scăpată de la 9 sau sunt o ignorantă? Sau poate mă foloseai, poate ai avut nevoie de mine ca să îți șterg amarul și să îți dau o mie una îmbrățișări. Știu, sunt egoista, dar mai știi și că ne asemănăm, animalule! Îmi ștergeai lacrimile, iar apoi ploua din nou, mă strângeai în brațele înțelegerii, dar apoi te comportai ca și când aș fi dată dracului, mă jur că nu-s nebună, chiar o fac. Ipocritule! Și, în tot nimicul meu, am rămas singură, dar ghici ce, încă îmi fuge gândul la tine, la naiba. Nu îmi place aici fiindcă nu ești și tu, dacă ai fii lângă mine aș vedea locul ăsta ca un parc de distracții, iar tu ai fii caruselul ăla din care ieși amețit și simți că te contopești cu pământul. Dă-te dracu’ că te iubesc, mă, hipiotule. Și nu mă opresc, n-o să mă opresc niciodată, deoarece locul ăsta e infernul pur și nu se sfârșește niciodată. Ziceam că nu o să îmi fie greu să plec pe drumul meu, dar acum văd contrariul, dacă s-ar lumina cerul și aș ieși din noaptea asta oarbă aș simți băltoci de plânsete în jurul meu și aș știi cumva că tu ești departe și că nu îți mai pasă de mine, te-au lăsat fiorii... Dă-mi o șansă, mai dă-mi una, nu-mi spune a câta e, nu-ți da ochii peste cap, te rog. Nu fii furios pe mine pentru asta, fiindcă eu nu te mint, cel puțin nu acum. Idiotule, nici nu pot trăi fără tine, nu simt nimic, nu îți simt furia, căci sunt inertă emoțional, mă învârt numai în gândurile mele, nu mă poți scoate din acest labirint. Uf, știu că oftezi, dar încearcă să zâmbești, nu știu dacă e a suta oară când îți zic „O să fie bine, nu îți face griji pentru mine”, însă cred că știi că nu-i așa. Mă urăsc pentru un motiv pe care tu îl urăști la rândul tău, mă urăsc că te-am făcut să plângi, nu vreau să fii perfect, dar nu vreau să fii deprimat, căci tu ai viața-n față și nu merită. Nu se merită să plângi pentru o umbră ca mine, mereu am fost în spatele tău, nu neapărat ca să te susțin, cât să încerc să te învăț. Vezi? Nu sunt așa de ignorantă. În fine, mi-e dor de tine, în Infernul meu întunecat e groaznic, sau cel puțin așa mi-e creierul, nu știu... Iar mă pierd în gânduri și îmi pierd credibilitatea și nu vreau asta, vreau să închei spunându-ți că te iubesc, însă nu vrea să mă opresc niciodată din scris, căci atunci voi muri, îmi va pieri sufletul, voi arde fără tine. Oh, te iubesc.
_______________________________________
|
|
Stiu ce spun